Femeia se confrunta cu foarte multe probleme de-a lungul vietii, mult mai multe in comparatie cu barbatul.
Noi, femeile, suntem crescute sa fim “dragutele”, “frumusele”, “alintatele”, “prostutele”. In linii mari toate jucariile pe care le primim atunci cand suntem copile ne invata sa fim bune casnice si mame, ca deh!, asta e menirea noastra pe Pamant, sa procream.
Zilele trecute imi aminteam cu drag de vacantele de vara din perioada copilariei. Vacante care de cele mai multe ori, cam o data la doi ani, se petreceau pe litoralul Marii Negre.
In acea perioada aveam cat de cat un alt fel de litoral, poate unul mai civilizat si mai bine intretinut, dar asta este deja o alta poveste.
Este foarte usor sa crezi in orice, dar nimic concret! Cam asta am observat ca este moda in ultimii ani.
Atunci cand eram copil aveam acces la foarte putine informatii/noutati/stiri. Tot ceea ce auzeam devenea adevar pentru ca era destul de greu de verificat. Parintii nostri se transformau automat in “zei” pentru ca stiau raspunsul la fiecare intrebare, pentru ca tot ce ziceau ei era adevarat.
Pentru noi, femeile, felul in care aratam este extrem de important. Observ ca foarte putine dintre femeile din jurul meu au incredere in propria frumusete, din pacate extrem de putine.
Societatea ne “impune” sa fim “sexul frumos” si ne “croieste” in aceasta directie. Suntem fie femeia fatala, fie mama mereu alaturi de familie. Oricum am fi, trebuie sa avem foarte mare grija la felul in care ne imbracam.
De foarte multe ori ma tot “macina” niste ganduri, intrebari. Cum ar fi fost daca nu as fi crescut intr-o familie ortodoxa?
Religia este foarte buna, din punct de vedere politic si social. Din punctul meu de vedere nu putea fi “nascocita” o forma de control in masa mai buna decat Biblia, Coranul si celelalte carti sfinte.
Am scris deja ca m-am mutat de foarte multe ori de-a lungul anilor, sunt un fel de veteran in acest domeniu. Unele dintre mutari mi-au facut placere, in timp ce altele nu, la fel ca si orice in viata.
Am acumulat foarte multe experiente in casele altor oameni, probabil mai multe decat am acumulat in propria casa (daca pot considera casa parinteasca ca fiind a mea). Am realizat ca imi place acest proces, probabil si datorita faptului ca il practic de atat de mult timp incat a devenit normalitate.
Cei care ma cunosc m-au auzit afirmand aproape toata tineretea (sau cel putin in ultimii 10-15 ani) ca “eu nu o sa ma casatoresc”. Eram ferm convinsa ca un act nu ma va lega de cel alaturi de care voiam sa imi petrec restul vietii.
La fel cred si in ziua de astazi, chiar daca am aproape un an de cand s-a uscat cerneala pe Certificatul de Casatorie.
De-a lungul anilor am stat in multe chirii, probabil prea multe. De cand m-am nascut si pana acum m-am mutat de aproape 20 de ori, mai exact de 18 ori – yupiiiii, am atins majoratul mutarilor.
Zilele trecute vorbeam cu cineva care, desi are varsta mea, era la prima mutare si ii era oarecum greu. Cum ar fi fost viata mea fara mutari? Cred ca nu voi sti niciodata!