Astazi era ziua lui

Astazi era ziua lui!

Astazi ar fi fost ziua lui. Ar fi implinit 101 ani, insa a murit la 89 si nu ii mai pot spune “La multi ani, Mosule!”. A fost strabunicul meu, un om cum putini mai sunt in zilele noastre, foarte putini.

Timpul trece, oamenii se duc, incet-incet dispar si amintirile. E uimitor cum viata isi urmeaza cursul fara sa ne puna prea multe intrebari.

Am copilarit alaturi de strabunicul meu si a fost pentru noi un exemplu de MARE OM. Se nascuse in timpul Primului Razboi Mondial (mai exact 1914), luptase in Cel De-al Doilea si avea atat de multe povesti frumoase.

Era destul de bolnav deoarece fusese impuscat in picior in timpul razboiului si doar printr-o “minune” a scapat cu viata. De multe ori ramaneam doar eu cu el acasa si il “provocam” sa imi spuna cum a fost in razboi.

Imi zicea despre raie, purici, cum mancase radacini de plante prin Rusia, cat de frig era, cum fusese luat prizonier, cum ajunsese in Germania si cat de bine se purtau nemtii cu ranitii (primeau in spital ciocolata si bere, alimente care erau rar intalnite la noi in tara atunci – si nu erau pentru “nasul” taranilor).

A trait multe, a vazut si mai multe. I-au murit in brate prieteni buni, a fost impuscat tocmai pentru ca incerca sa il salveze pe unul. Il tot intrebam: “Mosule, de ce crezi ca nu ai murit?” si el imi zicea cu vocea calda, usor tremuranda: “Nu am putut impusca pe nimeni!”.

Chiar daca a fost in linia intai pe front, spunea ca nu putea sa traga in oameni, tragea langa ei, nu putea sa intre in casele oamenilor si sa ii bata, sa le fure mancarea, sa ii omoare, sa le violeze nevestele.

Ajunsese la 40 si ceva de kilograme in razboi, ceea ce pentru inaltimea lui de aproape 1,90 metri era extrem de putin. Dar a supravietuit!

Sunt foarte multe povesti interesante, candva, o sa le “insir” pe toate, in memoria lui. Pana atunci insa vreau doar sa confirm inca o data crezul meu: daca faci bine, primesti bine. E atat de simplu!

Strabunicul a facut bine, toata viata lui! Si a scapat de fiecare data chiar si atunci cand parea imposibil! Sotia si cele 2 fete ale lui nu au suferit desi ramasesera singure acasa, au avut o viata frumoasa, chiar daca a fost grea.

Pentru mine, el si strabunica mea au fost un exemplu de casnicie perfecta, mai bine de 60 de ani impreuna, cu dragoste adevarata si intelegere. Ei comunicau, chiar si atunci cand relatiile erau “cumparate” sa zic asa.

Mi-ar placea sa le mai pot zice “La multi ani!”, mi-ar placea sa pot crede ca probabil, de undeva, vegheaza asupra mea, insa pana atunci ma multumesc sa ii pastrez in amintirile mele!

Mi-ar fi placut sa va pot spune cat de mult mi-ati influentat copilaria si viata si cat de dragi imi sunteti, acum e insa prea tarziu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *