scoici

Cand am mancat pentru prima data scoici?!

Nu pot sa ii reprosez familiei ca nu am vazut Romania, in lung si-n lat, atunci cand eram copil.

Am fost pe litoralul Marii Negre, in Delta Dunarii, am vazut si Nordul Moldovei, Bucovina, Maramuresul. Am vazut chiar si cateva Manastiri de prin Oltenia si Muntenia. Despre Ardeal nu mai zic, acolo eram “acasa”.

Am fost “binecuvantata” cu o familie muncitoare si credincioasa. Dar astazi nu o sa va povestesc despre celebra vorba de duh pe care le-o adresam alor mei: “iar biserici de astea”.

Astazi o sa scriu despre scoicile pe care le culegeam cand ajungeam pe litoral. Cred ca daca as putea, as umple o camera cu scoicile care mi-au trecut prin maini atunci cand cutreieram plajele romanesti.

In perioada comunista si postcomunista nu prea aveai ce face la Marea Neagra, atunci cand bugetul iti era limitat (ca si in cazul nostru).

Te cazai intr-un hotel sau la o casa “la cheie” si mancai fie din mancarea de acasa, fie de la restaurantele si tavernele de pe strada (imi amintesc si acum primul meu kebap/kebab – cand am aflat ca e carne de miel era sa vomit).

Stateam toata ziua pe plaja, dar respectam cu strictete intervalul 11-16:00, nici nu existau lotiuni speciale pentru protectie solara.

In perioada in care soarele era prea arzator mergeam in camera, faceam un dus, ne schimbam, mancam si apoi ne odihneam. Uneori ne si plimbam, dar de obicei plimbatul era activitatea de seara cand puteam sa mai mergem si in parcurile de distractie.

Si in timpul in care eram pe plaja fie inotam, fie culegeam scoici, ca la soare nu ne placea sa stam. Luam la pas plaja si o “curatam” de scoici, pe care apoi le spalam si fie le utilizam pentru infrumusetarea constructiilor din nisip, fie le duceam in camera.

O parte dintre scoici, cele care meritau, ajungeau cu noi acasa si le faceam cadou celor mai putini norocosi care nu ajunsesera vara aia la mare.

Scoicile in care puteai asculta valurile marii erau cele mai cautate, cat de bine functiona autosugestia.

Cea mai urata si scarboasa amintire cu scoicile era faptul ca daca le uitai inchise prea mult timp miroseaua groaznic, cam ca si un ou stricat.

Si uite cum, dupa ani si ani de maturitate, aseara, la aproape 32 de ani, am avut curajul pentru prima data sa gust si eu o scoica (gatita in prealabil). A fost gustoasa, dar parca totusi, ceva “sechele” au mai ramas.

Anii de copilarie m-au “marcat” atat de mult, incat de abia acum am putut sa trec peste toate aceste imagini.

Imi plac foarte mult fructele de mare, pe care le-am descoperit doar in ultimii sa zicem 10 ani de viata, dar cred ca sunt doar vreo 7.

De obicei nu pot consuma ceva ce miroase sau arata dubios (pentru mine), iar scoicile erau in sectiunea “amintiri din copilarie”, de care nu voiam sa ma “ating”.

Voi ce alimente sau preparate culinare nu ati putut consuma pana acum?

sursa imaginii: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *