calcat haine

Cum calcatul hainelor a devenit o amintire frumoasa!

La inceputul anilor ’90, imediat dupa ce in Romania s-a instalat “democratia”, romanii “privati de libertate” au inceput sa calatoreasca.

Imi amintesc si astazi cum, in satul nostru, “afaceristele” incepeau sa mearga “la turci”, “la sarbi”, “la bulgari”, ca sa-si aduca marfa atat de importanta pentru a transforma afacerea intr-una “infloritoare”.

Eram mica, probabil prin clasa a doua, cand intr-un an, de Paste, in biserica, toate “fetele mari” au aparut imbracate in rochite colorate. Croitoreasa satului fusese “la turci” si adusese materiale “cum la noi nu gasesti”.

Eu eram prea mica pentru a intra in acea “liga”, cea a fetelor “bine imbracate”, asa ca mai aveam de asteptat cativa ani pana cand puteam incepe si eu “rugamintile” pentru o rochie “piersicuta”.

Nu a mai trecut mult timp si am vazut-o si eu pe maica-mea facandu-si pregatirile pentru excursia in Turcia. Nu imi amintesc exact cat timp a stat si in ce oras a fost, stiu doar ca ani la rand ne-am uitat la viza din pasaport, singura dovada “vie” a plecarii ei intr-o alta tara.

Numaram zilele, orele si apoi secundele, eu si frate-miu, pana cand va ajunge in fata casei si va cobori cu geanta plina de bunatati.

Momentele in care cautam prin geamantanul maro, il stiti probabil si voi pentru ca fiecare familie il avea sus pe dulap, ne-au ramas si acum intiparite in memorie.

Cred ca cea mai importanta achizitie a mamei a fost un fier de calcat pe care doar anul trecut l-a inlocuit cu o statie pentru calcat care i-a facut viata mult mai usoara. Principala diferenta dintre un fier si o statie pentru calcat este timpul pe care il economisesti, pentru ca statia este mai eficienta, aburul este mai dens si mai puternic.

Trebuie sa precizez ca la noi in familie se calca mult, foarte mult. Parintii fiind asistenti medicali sunt nevoiti sa isi calce uniformele de fiecare data cand intra in tura.

Partea in care eu o priveam pe mami calcand hainele este probabil una dintre cele mai frumoase amintiri din copilarie.

Petreceam ore in sir, povestind, stand pe lada de lemne din holul vesnic rece, privind-o cum calca de zor fiecare camasa si pantalon.

De multe ori ii ziceam: “e bine si asa” (mai sifonate), dar nu se lasa pana cand nu erau toate “la dunga”.

Acum, adult fiind, am realizat ca nu imi place sa calc haine. E atat de mult de munca, cumva inutil, incat am renuntat sa port camasi tocmai din cauza calcatului.

Sau poate nu am eu cu cine povesti in timp ce calc, probabil asta este partea care lipseste ca intreaga experienta sa fie una placuta!

sursa imaginii: http://bit.ly/2kpCIT8