probleme mintale

Cum ne purtam cu cei care au probleme?

In primii ani de viata am interactionat foarte mult cu persoane care aveau diferite tipuri de handicap (in special fizic).

Parintii mei, fiind asistenti medicali, lucrau intr-un spital in care se facea recuperare fizica (fizioterapie), iar in perioada comunista era in top spitale din Europa (parca in top cinci).

Eram obisnuita sa vad copii, unii chiar de varsta mea, care nu se pot deplasa, care nu-si pot exprima gandurile si care uneori parca ar fi jucarii de plus.

Am fost invatata sa ii ajut daca pot, sa nu ii agit, sa nu ii compatimesc si sa ma consider norocoasa. Pentru ca ei nu au avut acelasi noroc ca si noi, cei care ne putem folosi corpul la adevarata lui potenta.

De-a lungul anilor, viata m-a “indepartat” de persoanele cu dizabilitati si observ ca am inceput sa simt mila atunci cand vad anumite cazuri. Ceea ce nu e neaparat util, pentru ei si nici pentru mine (nu e tocmai constructiv sentimentul de mila).

Trebuie sa stii cum sa interactionezi cu persoanele cu handicap

Aseara am mers la cumparaturi in supermarket. Dupa ce am trecut de casa de marcat, A. a intrat in farmacie ca sa-si cumpere ceva, iar eu l-am asteptat langa cosul de cumparaturi, in fata.

Dintr-o data, un tanar (circa 30 de ani) destul de inalt (in jur de 1,85) si solid, vine repede spre mine. Se putea observa ca are o usoara forma de handicap mintal sau poate nu era chiar asa vizibil si am invata eu sa-i observ.

Nu stii niciodata la ce te poti astepta de la aceste persoane, mai ales daca nu le cunosti istoricul si tipul afectiunii. Pot fi imprevizibili si in anumite situatii chiar violenti, fara sa constientizeze asta.

Pentru ca am avut doar cateva secunde de reactie, am pus mana pe cosul de cumparaturi si am facut cativa pasi in spate, sa ma feresc cumva de inaintarea lui.

Eu stateam fix in fata standului cu pliantele farmaciei si el mergea “glont” spre acesta.

In urma lui o angajata a supermarket-ului vine repede spre el si zbiara: “Domnul, domnul, nu ati platit!”, apoi se uita la mine si ma intreaba “E cu dumneavoastra?”.

Trebuie sa fii pregatit pentru orice situatie

Ii raspund politicos ca nu, iar in secunda urmatoare un domn pe la 60 de ani (probabil tatal) vine spre noi si ii zice: “E cu mine, sefa, o sa platesc eu!” (era ironic cu “sefa” pentru ca doamna respectiva isi daduse probabil seama ca are probleme si cu toate astea a reactionat ca si cum ar fi fost ultimul hot din Baicului).

Tipul avea o pasiune pentru pliante, aduna tot ce lucea frumos si era de citit. Probabil luase o carte si nu o platise in timp ce tatal sau tutorele era la casa de marcat ca sa plateasca cumparaturile.

Mi-a parut rau pentru situatia in sine si am realizat ca nu suntem pregatiti, ca si societate, sa ne purtam cu persoanele care nu au fost “binecuvantate” cu o viata normala.

In alta ordine de idei, astazi, o femeie din judetul Arges a fost injunghiata, din senin, pe strada, de un barbat care suferea de o afectiune psihica.

El nu poate fi condamnat pentru ca este bolnav (desi e la al doilea act de violenta – prima victima din fericire a scapat), iar ea si-a pierdut viata.

Trist, dar adevarat!

sursa imaginii: http://bit.ly/2vnplZ6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *