haine copii

Cum si de unde poti sa alegi cu incredere haine pentru copii?!

In urma cu aproape trei ani am devenit matusa. Prima experienta de acest gen din viata mea. Eram oarecum obisnuita cu copii in jur, pentru ca o parte din prietenele din anturajul meu aveau deja,

De multe ori cand mergeam la cumparaturi, pentru mine, vedeam si haine pentru copii. Unele dintre acestea arata atat de bine, incat iti doresti parca sa fii mama.Niciodata insa nu am acordat importanta acestor haine, pana in momentul in care am fost nevoita sa-i cumpar nepotelului. Sa nu intelegeti gresit, nu nevoita in sensul de obligata, ci imi doream asta.

Cum alegi cele mai bune haine copii?

Ajunsa intr-un magazin de specialitate am realizat ca nu e chiar asa de greu sa alegi piese vestimentare din categoria haine copii. Sau cel putin nu este atat de greu pe cat imi imaginam eu ca va fi.

Trebuie doar sa stii cate luni are copilul, in prima faza, apoi ani, de asemenea trebuie sa stii ce-ti doresti.

Sfatul meu este ca, atunci cand cumparati un cadou pentru cineva drag, sa luati cu o marime mai mare. In cazul copiilor, mai bine sa le fie mari hainele si sa le poarte peste cateva luni, decat sa realizezi ca ai dat banii degeaba.

Pentru ca de multe ori nu avem timp suficient sa luam “la pas” magazinele, recomandarea mea este sa alegeti mediul si shoppingul online.

Recomand cumparaturile din mediul online!

Magazinele cu haine pentru copii din mediul online sunt mult mai apreciate. Selectezi doar ce-ti doresti si efectuezi plata. Fara sa pierzi timp fara rost, fara sa mergi foarte mult pe jos. Castigi timp si de multe ori si bani.

Fiti deschisi la sugestii. Nu va legati de trecut si de faptul ca hainele trebuie sa fie neaparat noi.Puneti pret pe calitate si alegeti tinand cont de raportul dintre calitate si pret.

Sper ca toate sfaturile de mai sus v-au fost utile. Chiar daca nu sunt inca mamica, in calitate de pasionata de cumparaturi si matusa, consider ca pot sa va recomand tot ceea ce am scris.

Este pur si simplu parerea mea. Daca alegeti sa tineti cont de ea sau nu, depinde doar de voi. Pana atunci, cumparaturi linistite va doresc!

sursa imaginii: http://bit.ly/2FPpptl

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *