vise

Visele ma rascolesc

Creierul nostru este atat de complex, incat de cele mai multe ori imi este frica de puterea pe care o are. Si cand ma gandesc ca putem accesa doar o mica parte din adevarata lui capacitate.

Visele au fost tot timpul “la ordinea noptii”, ca sa zic asa. De fiecare data dimineata mergeam sa-i zic mamei ce am vizat, cu toate ca ma “enervau” interpretarile ei.

Doamne fereste sa visezi apa tulbure, gaina nu stiu de care sau porc, ca sigur moare cineva.

Cand am ajuns in liceu si am mai citit carti de psihologie, am inceput sa inteleg ca tot ceea ce traim, gandim, este “propulsat” in vis. Dar si ca ne amintim doar o mica parte din ceea ce visam intr-o noapte.

Teoretic stiu ca nu e adevarat ceea ce maica-mea, bunica-mea imi ziceau cand eram copil, dar practic …. Copilaria te formeaza si fiecare amintire de atunci este adanc intiparita in memorie, iti va fi foarte greu sa o stergi sau inlocuiesti.

Nu prea mai acord importanta viselor, motiv pentru care nici nu mi le amintesc. De ani de zile fac chestia asta. Oricum, ce poate sa-mi transmita subconstientul meu bolnav, nimic din ceva ce nu stiam deja.

Cand am fost luna asta la parintii mei, am realizat ca in fiecare dimineata imi aminteam visele. Pentru ca am ajuns in casa in care am copilarit si trait primii aproape 15 ani din viata.

Cred ca era cumva setat creierul meu: “aici ne amintim visele si i le spunem lui mami”. Nu i le-am mai povestit si ei pentru ca incepeau lumanarile aprinse si ingrijorarile ca moare cineva drag.

Dar am ramas cumva, impresionata si din nou speriata, de creierul meu. Nici nu am ajuns bine acolo si el deja a intrat in modulul in care era obisnuit. Ciudat! Interesant!

sursa imaginii: http://bit.ly/2gTSOZ0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *