mirosul meu preferat parfumul

Mirosul meu preferat: parfumul

Imi place mirosul! Cat de ciudat pare atunci cand afirm sau scriu asta. Dar asa sunt eu! Imi place sa stiu cum miroase fiecare persoana, obiect, cam tot ce e in jurul meu! Si da! Uneori regret ca am vrut sa cunosc anumite mirosuri!

Inca de mic copil am dezvoltat aceasta “pasiune”, daca o pot numi asa, pentru mirosuri. Miroseam tot ce bagam in gura, daca nu imi placea mirosul nu consumam alimentul sau mancarea respectiva. Miroseam toate cartile pe care le citeam, de mai multe ori, inca sunt innebunita dupa mirosul cartilor (daca s-ar face un parfum din acest miros l-as purta toata viata, cred).

Pe masura ce am crescut am inceput sa folosesc deodorante, spray-uri si mai apoi parfumuri, devenind in scurt timp obsedata sa miros bine tot timpul, chiar si atunci cand fac miscare. Nu suportam ideea ca cineva ma simte mirosind urat, de parca toata lumea era la fel de obsedata ca si mine.

Primele parfumuri pe care le-am avut au fost din piata (B.U., Pret a Porter, C-Thru, cam astea erau preferatele mele), apoi au urmat parfumurile din cataloagele Avon si Oriflame si de abia in facultate am trecut la parfumuri originale (perioada care a coincis si cu angajarea mea, ceea ce a determinat faptul ca puteam sa imi permit financiar).

Tin minte si acum cat de fericita am fost cand am realizat ce inseamna sa ai un parfum de calitate: mirosul persista mai mut timp si nu mai trebuia sa ma dau cu 10 jeturi pe tot corpul. In concluzie imi cumparam mult mai rar parfumuri.

Primul meu parfum “adevarat” a fost un cadou: Thierry Mugler “Alien”, dupa noua ani e inca parfumul meu preferat. In toata aceasta perioada am schimbat mai multe parfumuri, unele le-am primit si mi-au placut foarte mult, altele mi le-am achizitionat si am realizat ca nu mi se potrivesc.

Cred ca daca ar trebui sa aleg sa port toata viata doar un parfum mi-ar fi foarte greu. Sunt multe mirosuri care imi plac, am perioade in care tolerez mai bine un anumit tip de parfum, in functie si de starile mele.

Alien-ul e preferatul meu si pentru ca in spatele lui se ascunde o frumoasa poveste de dragoste pe care inca o mai traiesc si retraiesc cu aceeasi pasiune!

Despre Alien trebuie sa scriu o intreaga poveste, cu el viata e si simpla si complicata, insa e a naibii de frumos parfumata!

Imi plac diferite mirosuri, nu sunt doar adepta unui singur tip de miros (floral, fresh, oriental, etc). Depinde foarte mult de perioada anului, de stare, de vestimentatie, de eveniment.

Trebuie sa stiti ce vi se potriveste si ce nu, sa schimbati ceva atunci cand “cel vechi” nu va mai multumeste!

Va recomand ca inainte de a va cumpara un parfum sa faceti cunostinta cu el. Sa cititi despre el, din ce e facut, carui gen de personalitate se potriveste, in ce moment al zilei.

Apoi, dupa ce ati citit, alegeti doua parfumuri care va plac, mergeti intr-un magazin de specialitate si cereti sau cautati singuri testerele. Va dati cu unul la incheietura mainii stangi si cu celalalt la cea a mainii drepte. Doar peste cateva ore veti sti care este “Alesul” si apoi il puteti comanda si/sau cumpara de unde vreti voi, de unde credeti ca e mai convenabil!

Eu asa procedez! Sper sa va fie de folos! Voi ce parfum preferati?

Sursa imaginii: shutterstock.com

2 thoughts on “Mirosul meu preferat: parfumul

  1. Ioana Radu

    Cel care simt ca ma completeaza cel mai bine este Givenchy Ange ou Demon Le Secret. Este pentru mine asa cum e Alien pentru tine. In afara de acesta, care va fi mereu optiunea mea, ma mai inteleg bine cu Armani Acqua di Gioia si Armani Si (pe asta l-am cumparat de cateva saptamani, e grozav, dar nu merge folosit chiar oricand, mi se pare mai pretentios decat celelalte).
    Si, desi apreciez parfumurile originale, uneori inca mai iau si de la Avon, cand imi plac prea mult paginile parfumate ^^

    Reply
  2. mara Post author

    Armani Si am avut si eu anul trecut insa e prea “sofisticat” pentru mine, asa ca l-am facut cadou. Conteaza sa iti placa ceea ce porti, sa te simti bine, indiferent de “originalitatea” lui, sa zic asa:).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *